plod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLOD, plozi, s. m.,
ploduri, s. n. 1. S. m. (Astăzi
peior.) Copil (mic).
2. S. n. Germen, embrion; rod. – Din
sl. plodŭ.plod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plod (ploduri), s. n. –
1. Embrion, germen. –
2. (Înv.) Rod. –
3. (
S. m.) Copil, țîngău. –
4. Organul genital al vacii. –
Megl. plod. Sl. plodŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 59),
cf. bg.,
sb.,
cr.,
slov.
plod. Cu sensul al treilea se folosește și
pl. plozi. –
Der. plodan, s. m. (
Mold., copilaș, băiețel);
plodi, vb. (a zămisli, a produce;
refl., a se reproduce, a se înmulți), din
sl. (
sb.,
cr.)
ploditi; plodos (
var. plodicios, înv. plodnic),
adj. (prolific);
plodnicie, s. f. (înmulțire rapidă).
plod (Dicționar de argou al limbii române, 2007)plod, plozi s. m. (pop.) copil
plod (Dicționaru limbii românești, 1939)plod n., pl.
urĭ (vsl. bg. rus.
plod, sămînță, fruct).
Vechĭ. Rod, fruct.
Azĭ. Germine:
oŭ cu plod. Mold. Fam. Iron. Copil:
nu se maĭ astîmpără plodurile !plod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plod1 (copil) (
pop.,
fam.)
s. m.,
pl. ploziplod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plod2 (germen) (
pop.)
s. n.,
pl. plóduriplod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plod n.
1. germen:
ou cu plod; 2. prunc:
cu plodul în brațe: 3. (ironic) copil mic:
mi-am așezat plodu în școală AL. [Slav. PLODŬ, sămânță, fruct].