plinătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLINĂTÁTE s. f. Calitatea de a fi deplin, întreg; integritate, totalitate, plenitudine. –
Plin +
suf. -ătate.plinătate (Dicționaru limbii românești, 1939)plinătáte f. (d.
plin saŭ lat.
plénitas, -átis). Calitatea de a fi plin.
plinătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plinătáte s. f.,
g.-d. art. plinătắții