plimba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLIMBÁ, plimb, vb. I.
1. Refl. A umbla în voie dintr-un loc într-altul pentru a se recrea, a face mișcare, a lua aer etc. ◊
Expr. A se plimba ca vodă prin lobodă = a umbla în toate părțile fără nici o piedică. (
Fam.)
Du-te de te plimbă = vezi-ți de treabă, du-te și lasă-mă-n pace. ♦
Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate și a însoți pe cineva la plimbare.
2. Tranz. A mișca un obiect încoace și încolo, a trece dintr-o parte în alta. [
Var.: (
reg.)
preumblá, primblá vb. I] –
Lat. perambulare.plimba (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)plimbá (plímb, plimbát), vb. – A umbla în voie dintr-un loc în altul. –
Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambŭlāre (Pușcariu 1336; Rosetti, I, 170),
cf. umbla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 96), s-a păstrat numai în
rom. –
Der. plimb, s. n. (balustradă, parmalîc);
plimbă, s. f. (
Munt., stinghie în curte pe care se culcă găinile);
plimbare (
var. primblare, preumblare),
s. f. (umblet în voie);
plimbet, s. n. (rar, plimbare);
plimbăreț, adj. (care se plimbă mult);
plimbătoare, s. f. (closet).
plimba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plimbá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
plímbăplimbà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plimbà v.
1. a duce dela un loc la altul:
l´au plimbat prin oraș; 2. a umbla de plăcere:
a se plimba călare. [Contras din
primblà =
preumblà].