plimbare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLIMBÁRE, plimbări, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) plimba; mers în voie pentru a se recrea, a lua aer etc. ◊
Expr. (
Fam.)
A trimite (pe cineva)
la plimbare =
a) a se dispensa de serviciile cuiva, a se descotorosi de cineva;
b) a nu sta la discuție (cu cineva), a da afară; a concedia. ♦ Călătorie (de agrement), drum; peregrinare, umblătură.
2. (
Înv.;
concr.) Loc de promenadă. [
Var.: (
reg.)
preumbláre, primbláre s. f.] –
V. plimba.plimbare (Dicționaru limbii românești, 1939)plimbáre (vest și sud) și
primbláre (est și nord) f., pl.
ărĭ. Acțiunea de a te plimba:
a face o plimbare, a te duce la plimbare. Fig. Iron. A trimete pe cineva la plimbare, a-l da afară, a-l congedia [!].
plimbare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)plimbáre s. f.,
g.-d. art. plimbắrii; pl. plimbắriplimbare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)plimbare f.
1. acțiunea de a se plimba;
2. loc de preumblare.