plicĭ - explicat in DEX

plici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLICI¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apă când se lovește de un obiect solid, de o lovitură (aplicată cuiva pe piele) etc.; pleosc. – Onomatopee.

plici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PLICͲ, plicesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A pliciui. – Din plici¹.

plici (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
plíci interj. – Imită zgomotul bălăcitului sau al baterii din palme. Creație expresivă, cf. pleosc (Iordan, BF, II, 186). – Der. pliciui, vb. (a pocni din bici, a plesni).

plici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plici¹ interj.

plici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plici² s. n., art. plíciul; pl. plíciuri

plici (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
plici, pliciuri s. n. unealtă casnică în formă de băț prevăzută la un capăt cu o bucată de cauciuc sau plastic, folosită la prinderea muștelor din casă.

plicĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
plicĭ, interj. care arată pleoscăitu uneĭ palme micĭ pe obraz orĭ a degetuluĭ mijlociŭ proptit pe policar și izbit apoĭ de palmă orĭ cu a uneĭ peticĭ cînd scuturĭ colbu. V. leop.

plici (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
plicí³ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plicésc, imperf. 3 sg. pliceá; conj. prez. 3 să pliceáscă

plici (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
plici ! int. exprimă sgomotul lovirii subite: plici ! o palmă. [Onomatopee].