plancton (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PLANCTÓN, planctonuri, s. n. Totalitatea organismelor vegetale și animale, în general microscopice, care trăiesc în apă până la o adâncime de 200 m și care constituie hrana peștilor și a altor animale acvatice. ◊
Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. – Din
fr. plancton.plancton (Dicționar de neologisme, 1986)PLANCTÓN s.n. Totalitatea ființelor vii (plante și animale) care plutesc libere în mări și lacuri. ♦
Plancton atmosferic = ansamblul particulelor solide și lichide care se găsesc în suspensie în atmosferă. [Pl.
-nuri. / < fr.
plancton, germ.
Plankton, cf. gr.
plankton – rătăcitor].
plancton (Marele dicționar de neologisme, 2000)PLANCTÓN s. n. totalitatea (micro)organismelor care plutesc libere în pătura superficială a apelor. ♦ ~ atmosferic = amsamblul particulelor solide și lichide în suspensie în atmosferă. (< fr.
plancton)
plancton (Dicționaru limbii românești, 1939)*planctón n., pl. inuz.
urĭ saŭ
oane (vgr.
planktós, -ón, rătăcitor).
Zool. Masă de vietățĭ care plutesc în apa măriĭ.
plancton (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)planctón (planc-ton) s. n.