pițigăia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I.
Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦
Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [
Pr.:
-gă-ia. –
Var.:
pițigăí vb. IV] – Din
pițigăiat (derivat regresiv).
pițigăia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pițigăiá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
pițigăiáză, 1
pl. pițigăiém; conj. prez. 3
să pițigăiéze; ger. pițigăínd