pian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÁN, piane, s. n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ◊
Pian automat (sau
electric) = pian acționat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niște suluri speciale de hârtie introduse în aparat.
Pian cu manivelă = pian automat care funcționează prin învârtirea unei manivele.
2. Artă de a interpreta o compoziție muzicală la un pian (
1). [
Var.: (rar)
piáno s. n.] – Din
germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].
pian (Dicționar de neologisme, 1986)PIAN s.n. Instrument muzical cu coarde și cu clape, la care se cântă prin apăsarea clapelor, care comandă niște ciocănele ce lovesc coardele; pianoforte. [Pron.
pian, pl.
-ne, var.
piano. / < germ.
Piano, fr., it.
piano(forte)].
pian (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIÁN1 s. n. instrument muzical dintr-o cutie mare de rezonanță suspendată pe trei picioare, cu claviatură și coarde metalice lovite cu ciocănele prin intermediul unor taste. (< germ.
Piano, it.
piano)
pian (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIÁN2 s. n. boală tropicală, asemănătoare cu sifilisul, dar neveneriană, produsă de treponemă, manifestată prin leziuni cutanate sau viscerale cu aspect de fragă. (< fr.
pian)
pian (Dicționaru limbii românești, 1939)*pián (2 sil.) n., pl.
e și
urĭ (fr.
piano, prescurtat din it.
pianoforte saŭ
fortepiano. V.
plan, forte). Un mare instrument muzical compus din niște coarde întinse într´o ladă în poziție orizontală (la pianin [!] verticală) și izbite de niște cĭocănașe de lemn care se pun în mișcare cînd împingĭ niște clape:
a cînta din (saŭ
la)
pian. – Și
pĭano, pl.
piane. – Ideĭa pianuluĭ a venit de la Bartolomeŭ Cristófori (Cristófali) din Padova, care, la 1711, ca să evite sunetu pițigăĭat al clavicimbaluluĭ, fabrică primu pian. La 1750 Godfried Silbermann, fabricant de orgĭ din Freiberg (Saxonia) reuși să facă pianu (orizontal), ĭar la 1752 Friedrich făcu pianinu (vertical).
pian (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIÁN (‹
germ.,
it.,
fr.)
s. n. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanță, cu claviatură și coarde metalice puse în vibrație prin lovirea cu niște ciocănele acționate de taste. Cuprinde șapte octave.
P., în accepțiunea modernă, s-a impus prin instrumentul inventat de Bartolomeo Cristofori (1655-1732) și îmbunătățit de frații Gottfried (1683-1753) și Andreas Silbermann (1678-1734). În
sec. 18-19 o succesiune de faimoși constructori – John Broadwood (1732-1812), Sébastien Erard (1752-1831), Karl Bechstein (1826-1900), Julius Ferdinand Blüthner (1824-1910), Heinrich Engelhard Steinway (1797-1871) și Torakasu Yamaha (1851-1916) – au contribuit la dezvoltarea calităților tehnice ale instrumentului. ◊
P. automat (sau cu
manivelă) = pian care execută automat anumite melodii, cu ajutorul unui mecanism acționat electric sau prin învârtirea unei manivele.
pian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pián s. n.,
pl. piáne