pițigoi - explicat in DEX

pițigoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PIȚIGÓI, pițigoi, s. m. Pasăre mică și vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui și cenușii pe spate, galbene pe pântece; pițiguș (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.

pițigoi (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PIȚIGÓI s. m. Numele mai multor specii de păsări din câteva familii îndeaproape înrudite, din ordinul paseriforme, de dimensiuni mici, vioaie, care se hrănesc cu insecte și semințe; se întâlnesc în păduri, livezi, parcuri și grădini. Printre cele mai răspândite în România se numără: P. mare = specie de pasăre insectivoră din familia paride, mai mică decât vrabia, cu cioc scurt și conic, coadă scurtă, cu pieptul și capul negre, obrajii albi, spatele albastru-verzui și cenușiu, iar pântecele galben (Parus major). Este o pasăre sedentară în România; se hrănește cu insectele de pe pomi; își face cuibul în scorburi. P. codat = pasăre din familia aegithalide, cu coada lungă, ascuțită, cu penajul alb pe cap și piept și roșcat pe corp (Aegithalos caudatus caudatus). Își construiește un cuib aproape sferic în tufișuri sau prins de crenguțele arborilor. P. bărbos (sau de stuf) = pasăre din familia timalide cu ciocul galben, picioarele negre, bărbia, gâtul și pieptul albe, spatele brun-deschis și cu laturile corpului roz-palid (Panurus biarmicus rusticus). Cuibărește în stufăriș.

pițigoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pițigói s. m., pl. pițigói, art. pițigóii

pițigoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!pițigói-codát (pasăre) s. m., pl. pițigói-codáți, art. pițigóii-codáți

pițigoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pițigói moțát s. m. + adj.

pițigoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși

pițigoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
pițigóĭ m., pl. tot așa, și (rar) pițigúș m. (d. pițig, din cauza obiceĭuluĭ pițigoĭuluĭ de a tot cĭocni saŭ a pișca. V. chițibuș). O păsărică vioaĭe cu pene albăstruĭ și cu varietățĭ care au negru la cap și la pept [!] (parus).