pișicher (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIȘICHÉR, pișicheri, s. m. (
Fam.; adesea adjectival) Om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan. – Din
tc. pișekâr.pișicher (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pișichér (pișichéră), adj. – Viclean, șiret.
Tc. pișkiar „chelner, ospătar” (Tiktin; Candrea); pentru semantism,
cf. papugiu. Der. din
tc. pișekiar „scamator” (Șeineanu, II, 296) este și ea posibilă. –
Der. pișicherlîc, s. n. (potlogărie, escrocherie).
pișicher (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pișicher, pișicheri s. m. om glumeț / poznaș
pișicher (Dicționaru limbii românești, 1939)pișichér m. (turc. pers.
pișekiar, meseriaș, maestru la jocu cu aruncarea cupelor, d.
pișe, artă, și
kiar, care face. V.
becher).
Fam. Șiret, șmecher, șarlatan. V.
ischĭuzar.pișicher (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!pișichér (
fam.)
adj. m.,
s. m.,
pl. pișichéri; adj. f.,
s. f. pișichéră, pl. pișichérepișicher (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pișicher a. și m. șiret:
dalei, puiu de pișicher ! POP. [Turc. PIŠEKIAR, dibaciu (lit. care practică un meșteșug)].