pitpalac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITPALÁC, pitpalaci, s. m.,
interj. 1. S. m. (
Ornit.) Prepeliță.
2. Interj. Cuvânt care imită strigătul prepeliței. – Onomatopee.
pitpalac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pitpalác interj. – Imită glasul prepeliței. –
Var. pitpedeche, Mold. pătpăduchi. Megl. pătpălog. Creație expresivă. –
Der. pitpalac, s. m. (prepeliță, Coturnix communis);
pitpalacă, s. f. (femeiușca pitpalacului),
cf. bg. pătpăduk (după Hiecle 133, originea ar fi
rom.),
bg. pitpălak (pare de origine
rom.,
cf. Capidan,
Raporturile, 217),
alb. potpoljoškë, mag. pitypalatty (Gáldi,
Dict., 181),
gal. paspallás, port. paspalhão (J.
M. Piel,
R. de Portugal, XIV, 58-64).
pitpalac (Dicționaru limbii românești, 1939)pitpalác m. (imit. după strigătu prepelițeĭ, ca și ung.
pittypalatty, și ceh.
krepelák. V.
prepeliță).
Munt. Trans. Prepeliță. S. n., pl.
urĭ. Strigătu prepelițeĭ. – În Mold. ca interj.
pătpădúchĭ (ca și bg.
pytpydyk),
fitfilíchĭ (ca și ung.
pitypirity, prepeliță, și
fityfirity, prichindel).
pitpalac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pitpalác1 interj.pitpalac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pitpalác2 s. m.,
pl. pitpalácipitpalac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pitpalac m. Mold. Tr.
Zool. prepeliță. [Onomatopee imitând strigătul păsării:
pit-palac ! sau
pit-pedic !].