pițigăia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIȚIGĂIÁ, pițigăiez, vb. I.
Tranz. A-și subția, a-și ascuți vocea. ♦
Refl. A vorbi cu glas subțire, ascuțit. [
Pr.:
-gă-ia. –
Var.:
pițigăí vb. IV] – Din
pițigăiat (derivat regresiv).