pitic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍTIC1, pitice, adj. (În sintagma)
Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia antică, în cinstea zeului Apolo. – Din
fr. [jeux]
pythiques.pitic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITÍC2, -Ă, pitici, -ce, subst.,
adj. 1. S. m. și
f. Individ care aparține unor populații din Africa centrală, cu statura mult inferioară celei mijlocii, pigmeu; persoană a cărei statură este (foarte) mică, datorită unor tulburări endocrine, unor carențe alimentare etc.;
p. gener. persoană de statură (foarte) mică. ♦ (În basme) Personaj fantastic, mic de statură, caracterizat prin vioiciune și istețime.
2. S. m. Fig. Om lipsit de calități, de merite, de valoare; pigmeu.
3. S. f. (
Astron.; în sintagmele)
Pitică albă = stea aflată în stadiul relativ final al evoluției sale, caracterizată printr-o densitate mare, luminozitate mică și prin scăderea treptată a temperaturii, fiind lipsită de surse de energie internă.
Pitică roșie = stea aflată în stadiul absolut final al evoluției sale, caracterizată prin temperaturi efectiv coborâte și prin luminozitate foarte mică.
4. Adj. (Despre oameni și animale) De statură foarte mică, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care aparține unei specii scunde, puțin înalte;
p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmând după un nume de plantă sau de animal, indică specii sau rase ale acestora)
Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. –
Cf. sl. pitikŭ.pitic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pitíc, -ă, adj. (reg.) mic.
pitic (Dicționar de neologisme, 1986)PÍTIC, -Ă adj. Referitor la Apolo. ♦
Jocuri pitice = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. [< fr.
pythique].
pitic (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÍTIC adj. pl. jocuri ~ce = jocuri care aveau loc din patru în patru ani la Delfi, în Grecia, în cinstea zeului Apolo. (< fr.
/jeux/ pythiques)
pitic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pitíc (pitícă), adj. –
1. Foarte mic, minuscul. –
2. (
S. m.) Om foarte mic. –
3. Plevușcă, peștișori. –
Var. chitic (mai ales cu ultimul sens). Origine îndoielnică, probabil din
piti „a ascunde”, etimologic „a face mic, a face invizibil”. În general, se consideră că ar fi vorba de
gr. πίθηϰος „maimuță”,
cf. sl. pitikŭ (Miklosich,
Fremdw., 118; Cihac, II, 687), dar această apropiere pare întîmplătoare. –
Der. pitică, s. f. (femeie foarte mică; varietate de iris pitic);
piticesc, adj. (pitic);
pitici, vb. (a micșora, a închirci);
cicic, s. m. (plevușcă), formă asimilată din
chitic (Drăganu,
Dacor., VI, 131);
piticenie, s. f. (stîrpitură);
piticos, adj. (pitic);
piticoace, s. f. (pitică).
pitic (Dicționaru limbii românești, 1939)pitíc, -ă s. m. și f. (vsl.
pitikŭ, maĭmuță, d. vgr.
pithekos, maĭmuță. V.
patic, galeopitec).
Vest. Pigmeŭ, om foarte scund:
pin [!] centru Africiĭ există un popor de piticĭ, ĭar piticiĭ născuțĭ din părințĭ normalĭ îs degenerațĭ. Fig. Om fără merit. Adj. Pipernicit, mic:
brazĭ piticĭ, găinĭ pitice. Pin [!] ext. Scund, jos, umil:
casă pitică. S. m.
Est (
chitic). Obleț (pește). Adv.
A tăcea chitic, a tăcea ca peștele, a nu crîcni, a nu sufla. S. n. Un fel de carne de la pulpa vaciĭ:
carne de la chitic. V.
bondoc, ghindoc, ghibirdic, pochindoc, popondoc, prichindel.pitic (Dicționaru limbii românești, 1939)*pític, -ă adj. (vgr.
pythikós, d.
Pýthon, numele unuĭ balaur ucis de Apóline).
Jocurile pitice, acelea care se celebraŭ din patru în patru anĭ la vechiĭ Grecĭ la Delfi în onoarea luĭ Apóline Píticu, adică „ucigătoru balauruluĭ Pitone”. V.
pitonisă.pitic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pitíc adj. m.,
s. m.,
pl. pitíci; adj. f.,
s. f. pitícă, pl. pitícepitic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pitic a. și m.
1. care e de o statură foarte mică;
2. puțin înalt:
tavanul e atât de pitic ISP. Piticii cei isteți poartă în basme numele de
Ghemiș, Neghiniță, Pipăruș, Prichiduță, Sfredeluș; iar piticul răutăcios, cel de
Statu-palmă. [Vechiu-bulg. PITIKŬ (din gr. PÍTHICHOS, maimuță), lit. de talia maimuței]. ║ m.
Zool. chitic:
puii tăcură pitic POP.