pitarcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PITÁRCĂ, pitărci, s. f. (
Reg.) Numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă
(Boletus scaber), iar cealaltă comestibilă sau otrăvitoare
(Boletus luridus). – Probabil contaminare între
pită și
mânătarcă.pitarcă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pitárcă,
pitắrci, s.f. (reg.)
1. numele a două specii de ciuperci înrudite cu mânătarca, dintre care una este comestibilă, iar cealaltă otrăvitoare.
2. (în forma: chitoarcă) haină ruptă; zdreanță, fleandură.
pitarcă (Dicționaru limbii românești, 1939)pitárcă f., pl.
e, ărcĭ (pol.
pĭeczarka, ceh.
pečarka, pečirka, sîrb.
pečurka, ung.
pecserke și
cserperke, cĭupercă. V.
pecie și
cĭupercă),
Mold. Trans. Numele maĭ multor burețĭ comestibilĭ (
bolétus [
edúlis, granulátus, scáber, lúridus]). – În Mold. se maĭ zice și
pitoașcă și
hrib, în Trans. și
pitoancă, minătarcă și
mitarcă.pitarcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pitárcă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. pitắrcii; pl. pitắrcipitarcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pitarcă f. Mold. și Tr. ciupercă comestibilă. [V.
pită (sub influența analogică a sinonimului
ciupercă)].