pingea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pingeá (pingéle), s. f. – Talpă de încălțăminte.
Tc. (
per.)
pence (Șeineanu, II, 295; Loebel 76; Lokotsch 1620),
cf. alb. pandzë (Meyer 318),
bg. penče, sb.,
cr. pendže (Cihac, II, 250). –
Der. pingeli, vb. (a bate pingele; a înșela, a escroca; a trage pe sfoară) pentru sensul al doilea
cf. papugiu, potlogar, potcovi; pingelui, vb. (a pune pingele), rar;
pingeluială, s. f. (dresul pingelelor).