pihotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÍHOTĂ, pihote, s. f. (
Înv. și
reg.) (Unitate militară de) infanterie. [
Var.:
píotă s. f.] – Din
pol. piechota, ucr. pihota, rus. pehota.pihotă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)píhotă, píhote, s.f. (înv. și reg.)
1. unitate militară de infanterie; pedestrime.
2. (reg.) armată.
3. (reg.) adunătură, mulțime mare de oameni.
pihotă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)píhotă (píhote), s. f. – Infanterie. –
Var. piotă. Rus.,
ceh. pechota, pol. piechota (Miklosich,
Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 254; Conev 122). Probabil cuvînt identic cu
pifă, s. f. (infanterie),
der. pifan, s. m. (infanterist), cu schimbarea lui
h ›
f, ca
vîrf, praf etc. (după Iordan,
BF, IV, 188, din
pif, interj. care imită zgomotul de împușcătură). –
Der. pi(h)otaș, s. m. (infanterist).
pihotă (Dicționaru limbii românești, 1939)píhotă, V.
piotă.pihotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)píhotă (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. píhotei; pl. píhotepihotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pihotă f. Mold. pedestrime (învechit). [Rus. PĬEHOTA].