pietism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIETÍSM s. n. Doctrină ascetică a unei secte protestante, care promovează respectarea cu rigurozitate a practicilor religioase, pietatea și misticismul extrem;
p. ext. atitudine, comportare a adepților acestei doctrine. [
Pr.:
pi-e-] – Din
fr. piétisme.pietism (Dicționar de neologisme, 1986)PIETÍSM s.n. Doctrină ascetică protestantă, apărută în Germania în sec. XVII, care admitea că fiecare poate interpreta scriptura în felul lui. [Pron.
pi-e-. / < fr.
piétisme].
pietism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PIETÍSM s. n. doctrină ascetică protestantă, care promovează respectarea riguroasă a practicilor religioase, pietatea și misticismul. (< fr.
piétisme)
pietism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PIETÍSM (‹
fr.,
germ.; {}s
lat. pietas „pietate”)
s. n. 1. Mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german fondată în 1671 de pastorul alsacian Philipp Jakob Spener (1635-1705), apărută ca o reacție contra dogmatismului bisericii oficiale; sub A.H. Francke (1663-1727), succesorul lui Spener, Universitatea din Halle a devenit centrul acestei mișcări. Caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, preconizând o viață morală, rigorism în practicile religioase și ascetism. Principalii reprezentanți:
G. Arnold, N.L. Zinzendorf.
P. a influențat bisericile moraviană și metodistă.
2. Tendință permanentă în bisericile creștine accentuând asupra sacrificiului personal și a exercițiilor de pietate.
pietism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pietísm (pi-e-) s. n.pietism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pietism n. doctrina pietiștilor.