petunie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PETÚNIE, petunii, s. f. Plantă erbacee decorativă din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori mari, diferit colorate și plăcut mirositoare, care au corola în forma de pâlnie
(Petunia hybrida). – Din
fr. pétunia.petunie (Dicționar de neologisme, 1986)PETÚNIE s.f. Plantă erbacee cu flori mici, albe sau violete, și cu miros plăcut, cultivată ca plantă decorativă. [Gen.
-iei. / < fr.
pétunia, cf. lat.
petunia].
petunie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PETÚNIE s. f. plantă erbacee decorativă, cu flori mari, divers colorate și cu miros plăcut. (< fr.
pétunia, lat.
petunia)
petunie (Dicționaru limbii românești, 1939)*petúnie f. (lat. bot.
petunia, d. fr.
petun, vechĭu nume al tutunuluĭ, d. pg.
petum, cuv. brazilian [guarani], „tutun”. Cp. cu
tutun). O plantă solanee care seamănă cu tutunu și e cultivată p. florile eĭ parfumate
(petunia). E originară din Argentina.
petunie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)petúnie (-ni-e) s. f.,
art. petúnia (-ni-a), g.-d. art. petúniei; pl. petúnii, art. petúniile (-ni-i-)