pertinent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERTINÉNT, -Ă, pertinenți, -te, adj. 1. (
Livr.) Care se potrivește exact obiectului despre care este vorba, care este adecvat pentru ceea ce vrea să argumenteze; potrivit, nimerit, convenabil;
p. ext. care denotă profunzime, competență. ♦ (
Jur.) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit.
2. (Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦ (Despre elemente fonice) Care servește într-o limbă dată la diferențierea semnificațiilor. – Din
fr. pertinent.pertinent (Dicționar de neologisme, 1986)PERTINÉNT, -Ă adj. 1. (
Jur.) Care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. ♦ (
Liv.) Convenabil, potrivit, nimerit.
2. (
Despre elemente lingvistice) Dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ♦
Trăsătură pertinentă = caracteristică fonetică permițând prin ea singură distingerea unei unități de alta. [Cf. fr.
pertinent, lat.
pertinens].
pertinent (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERTINÉNT, -Ă adj. 1. (jur.) care se raportează exact la chestiune, la fondul cauzei; potrivit. ◊ convenabil, nimerit; judicios. 2. (despre elemente lingvistice) dotat cu o anumită funcțiune într-un sistem determinat. ◊ (despre elemente fonice) care permite diferențierea semnificațiilor. 3. (inform.; despre o informație, un document) care satisface cerințele obiective de informare ale unui beneficiar. (< fr.
pertinent, lat.
pertinens)
pertinent (Dicționaru limbii românești, 1939)*pertinént, -ă adj. (lat.
pértinens, -éntis. V.
imper- și
con-tinent). Foarte potrivit (aplicabil) lucruluĭ:
rațiune pertinentă. Adv. În mod pertinent, cu mare potrivire, competență saŭ certitudine:
a ști, a afirma pertinent (fals
pertinamente)
un lucru.pertinent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pertinént adj. m.,
pl. pertinénți; f. pertinéntă, pl. pertinénte