personalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERSONALÍSM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia în considerație numai punctele de vedere și interesele personale; subiectivism.
2. Doctrină socială care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității (
1) și subordonate lui Dumnezeu ca ființă supremă. – Din
fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.personalism (Dicționar de neologisme, 1986)PERSONALÍSM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu ca persoană supremă. ◊
Personalism energetic = variantă a filozofiei personaliste, elaborată în România în perioada dintre cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste.
2. Atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr.
personnalisme].
personalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERSONALÍSM s. n. 1. atitudine a celui care ia în considerație numai interesele și punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent în filozofia contemporană, cu o tendință pronunțat fideistă, care pune la baza existenței o pluralitate de entități spirituale înzestrate cu atributele personalității și subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = variantă a filozofiei personaliste, creată între cele două războaie mondiale de C. Rădulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr.
personnalisme)
personalism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PERSONALÍSM (‹
fr.) s.n
1. (
FILOZ.; în
sec. 19) Concepție potrivit căreia Dumnezeu este o persoană, în opoziție cu modul în care era conceput în panteism și idealismul absolut (F.E. Schleiermacher și alții). La începutul
sec. 20, când mai mulți filozofi își revendică titlul de personalist ((termenul a fost creat, se pare, de Ch. Renouvier în 1903), doctrina este focalizată asupra persoanelor umane individuale care realități fundamentale și ireductibile; J. Maritain, E. Mounier și N.A. Berdeaev au susținut ideea unui
p. creștin împotriva filozofiilor naturaliste și materialiste; E.S. Brightman, B. Webb, înclinați către idealism, respingeau tendința idealismului hegelian către monism și panteism; care nega realitatea ultimă a persoanelor individuale; prin G.H. Howison și B.P. Brown,
p. a devenit o adevărată școală la Univ. din Boston;
Fr. P. Ramsey și Br. de Finetti au dezvoltat, în cadrul teoriei probabilităților, o teorie personalistă bazată pe noțiunile comportamentale de preferință și așteptare. În România, C. Rădulescu-Motru a propus un
p. energetic, în care personalitatea umană cea mai complexă unitate de viață, este pusă în legătură cu celelalte energii din natură.
2. Atitudinea aceluia care ia în considerație în primul rând interesele și punctele de vedere personale; subiectivism.
personalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)personalísm s. n.