perniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERNÍȚĂ, pernițe, s. f. I. 1. Diminutiv al lui
pernă (
1); pernuță (
1), pernioară, pernișoară;
spec. puișor.
2. (Urmat adesea de determinarea „de ace”) Săculeț de diferite forme, umplut cu câlți, vată, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi păstrate, ace și bolduri; pernuță (
2). ♦ Piesă confecționată din vată de croitorie, care se aplică la umerii unor obiecte de îmbrăcăminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbrăcămintei respective forma corespunzătoare umărului. ♦ Mică pernă (
1) confecționată din țesătură de lână sau de bumbac, cusută cu sârmă subțire de cupru, montată în cutia de osie inferioară a vehiculelor de cale ferată și folosită la ungerea fusului osiilor.
II. (În forma
periniță) Dans popular în care un băiat iese în centrul horei, își alege din horă o fată cu care îngenunchează (pe o pernă sau o batistă) și o sărută, fata urmând să facă în continuare același lucru cu alt băiat; melodie după care se execută acest dans. [
Var.:
periníță s. f.] –
Pernă +
suf. -iță.perniță (Dicționaru limbii românești, 1939)perníță și
-úță f., pl.
e (d.
pernă). Pernă mică, maĭ ales aceĭa în care se țin înfipte acele de cusut.
perniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perníță s. f.,
g.-d. art. perníței; pl. perníțeperniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perniță f. pernă mică, în special de înfipt ace.