permite (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERMÍTE, permít, vb. III.
Tranz. 1. A lăsa, a accepta, a da voie ca un lucru să se facă sau să se producă într-un anumit fel (și a nu-l împiedica); a încuviința, a îngădui.
2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-și lua libertatea de a face ceva; a-și îngădui, a îndrăzni. – Din
fr. permettre, lat. permittere.permite (Dicționar de neologisme, 1986)PERMÍTE vb. III. tr. 1. A îngădui, a încuviința, a da voie.
2. A-și îngădui să facă ceva; a îndrăzni. [P.i.
permít. / < lat.
permittere, cf. fr.
permettre].
permite (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERMÍTE vb. I. tr. a îngădui, a încuviința, a da voie. II. refl. a-și lua libertatea, a-și îngădui. (< lat.
permittere, după fr.
permettre)
permite (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)permíte (permít, permís), vb. – A îngădui.
Lat. permittere (
sec. XIX). –
Der. (din
fr.)
permis, s. n.;
permisi(un)e, s. f.;
nepermis, adj., (prohibit, interzis).
permite (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)permíte (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. permít, 1
pl. permítem, 2
pl. permíteți; conj. prez. 3
să permítă; ger. permițấnd; part. permíspermite (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)permite v.
1. a da dreptul, autorizarea;
2. a îngădui, a tolera:
se permite ceeace nu se poate opri; 3. a-și lua libertatea:
prea îți permiți multe.