perimetru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERIMÉTRU, perimetre, s. n. 1. (
Mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie închisă care mărginește o suprafață.
2. Suprafață cuprinsă într-un perimetru (
1); limită a teritoriului unei localități, a unei zone etc. – Din
fr. périmètre, ngr. perímetros, germ. Perimeter.perimetru (Dicționar de neologisme, 1986)PERIMÉTRU s.n. 1. Suma lungimilor laturilor unei figuri geometrice plane.
2. Contur, linie marginală, limită a unei zone dintr-un teren, dintr-un cartier etc. ♦ (
Fig.) Sferă, cuprins, domeniu.
3. (
Med.) Instrument pentru măsurarea câmpului vizual. [Cf. fr.
périmètre, lat., gr.
perimetros < gr.
peri – împrejur,
metron – măsură].
perimetru (Marele dicționar de neologisme, 2000)PERIMÉTRU s. n. 1. suma lungimilor laturilor unui poligon. 2. contur, limită a unei zone (dintr-un teren). ◊ (fig.) sferă, cuprins, domeniu. 3. (med.) instrument pentru măsurarea câmpului vizual. (< fr.
périmètre, gr.
perimetros, germ.
Perimeter)
perimetru (Dicționaru limbii românești, 1939)*perimétru n., pl.
e (vgr.
perimetros [subînț.
grammé, linie] și
perimetron, d.
peri, în prejur [!], și
métron, măsură).
Geom. Linia care închide o figură geometrică oare-care. Linia care mărginește un loc oare-care:
perimetru orașuluĭ.perimetru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)perimétru (-me-tru) s. n.,
art. perimétrul; pl. perimétreperimetru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)perimetru n. contur:
perimetrul unui câmp.