perfecțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PERFECȚIÚNE, perfecțiuni, s. f. Însușirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desăvârșire. ◊
Loc. adv. La perfecție = în mod desăvârșit, perfect. ♦ (
Concr.) Lucru sau ființă perfectă, desăvârșită. [
Pr.:
-ți-u-, –
Var.:
perfécție s. f.] – Din
lat. perfectio, -onis, fr. perfection.