pentagramă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENTAGRÁMĂ, pentagrame, s. f. Figură geometrică plană în formă de stea cu cinci colțuri, considerată de antici ca simbol al perfecțiunii și folosită adesea ca talisman. – Din
fr. pentagramme.pentagramă (Dicționar de neologisme, 1986)PENTAGRÁMĂ s.f. Figură geometrică în formă de stea cu cinci colțuri. [< fr.
pentagramme, cf. gr.
pente – cinci,
gramma – scriere].
pentagramă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENTAGRÁMĂ s. f. 1. figură simbolică în formă de stea cu cinci colțuri. 2. (muz.) portativ de cinci linii. (< fr.
pentagramme, it.
pentagramma)
pentagramă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PENTAGRÁMĂ ({s}
penta- +
gr. gramma „rând”)
s. f. 1. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. Este utilizată din
sec. 15.
2. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, cu o simbolistică multiplă, exprimând împreunarea lucrurilor inegale; în Antichitate, a fost preluată de pitagoreici, a căror emblemă a devenit, servindu-le drept semn de recunoaștere și de integrare în grup; în superstițiile medievale, i se atribuiau funcții apotropaice.
pentagramă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pentagrámă (-ta-gra-) s. f.,
g.-d. art. pentagrámei; pl. pentagrámepentagramă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pentagramă f. figură compusă din două triunghiuri ecvilaterale și întrecrucișate.
pentagramă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENTAGRÁMĂ, pentagrame,
s. f. 1. Stea în cinci colțuri, semn mistic în Vechiul Orient, exprimând împreunarea lucrurilor inegale, care era emblema pitagoreicilor și căreia în superstițiile medievale i se atribuiau funcții apotropaice.
2. Denumire pentru notația muzicală care are cinci rânduri orizontale, paralele, pe care se scriu notele și pauzele muzicale. — Din
fr. pentagramme.