pensulație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. (Rar) Pensulare. –
Pensula +
suf. -ție.pensulație (Dicționar de neologisme, 1986)PENSULÁȚIE s.f. 1. Pensulare; (
p. ext.) trăsătură de penel, specifică unui pictor.
2. (
Med.) Badijonare (cu o pensulă). [Gen.
-iei. / <
pensula].
pensulație (Marele dicționar de neologisme, 2000)PENSULÁȚIE s. f. pensulare. (< pensula + -ție)
pensulație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PENSULÁȚIE (‹
pensulă)
s. f. Badijonare cu un dezinfectant. ♦ Întindere cu pensula a unui strat de vopsea, de lac pe o anumită suprafață. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou.
P. poate fi evidentă, nervoasă sau reținută, molatică sau aproape invizibilă, depinzând de natura materialului din care e făcută pensula, dar în special de temperamentul artistic și stilul creatorului.
pensulație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pensuláție (-ți-e) s. f.,
art. pensuláția (-ți-a), g.-d. art. pensuláției; pl. pensuláții, art. pensuláțiile (-ți-i-)pensulație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PENSULÁȚIE, pensulații, s. f. Pensulare. ♦ Termen specific picturii, care denumește urmele lăsate de pensulă pe tablou. —
Pensula +
suf. -ție.