pelin - explicat in DEX

pelin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, întrebuințată în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Pelin alb (sau mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (Artemisia austriaca). Pelin de mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scopuri curative. – Din bg. pelin.

pelin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pelín (-ni), s. m. – 1. Plantă cu frunze și flori amare (Artemisia absinthium). – 2. (S. n.) Vin preparat în stil de vermut. – Mr. pilonu, megl. pilin. Sl. pelynŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 250; Conev 47), cf. bg., sb., slov., alb. pelin, pol. piołyn, rus. polin, ngr. πελίνος. – Der. împelina, vb. (a pune la macerat frunze de pelin în vin); pelinat, adj. (preparat în stil de vermut); pelinariță, s. f. (varietate de pelin, Artemisia vulgaris); peliniță, s. f. (varietate de pelin, Artemisia pontica).

pelin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PELÍN (‹ bg., scr.) S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee perenă, din familia compozitelor (asteraceelor), răspândită în Europa, Asia și Africa, înaltă de 60-120 cm, cu frunze păroase, cenușii și cu flori aromate, grupate în capitule mici (Artemisia absinthium). Datorită substanțelor aromatice pe care le conține, este utilizată în farmacie la prepararea unor medicamente (tonice, stomahice, antihelmintice etc.), în industria băuturilor alcoolice, în vopsitorie (pentru culoarea verde) etc. Sin. pelin alb v. p. de mai. ◊ P. negru = pelinariță. ◊ P. de mături = plantă erbacee din familia compozitelor, înaltă de 30-100 cm, cu flori brun-verzui (Artemisia Scoparia). 2. s. n. Vin cu gust amărui obținut prin tratare cu p. (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din p. (1), folosită în scopuri curative.

pelin (Dicționaru limbii românești, 1939)
pelín m. (vsl. pelynŭ, pelynĭ, bg. sîrb. pelin, ngr. -inos). O plantă erbacee din familia compuselor, foarte aromatică, amară, tonică aperitivă, emenagogică și vermifugă, cu frunzele verzĭ albicĭoase (artemisia absinthium). S. n., pl. urĭ și e. Vin în care s´aŭ macerat frunze de pelin. Pahar de pelin: a bea un pelin. – Din frunzele de pelin îșĭ fac Francejiĭ rachiu lor numit absint.

pelin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pelín¹ (plantă) s. m.

pelin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pelín² (băutură) s. n., (sorturi) pl. pelínuri

pelin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pelin m. 1. plantă aromatică foarte amară din ale cării frunze se prepară un licher numit absint, iar cu zeama de pelin fiert se spală rănile (Artemisia absinthium); 2. vin în care s’au macerat frunze de pelin: pelin de Drăgășani. [Slav. PELYNŬ].

pelin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PELÍN (1) s. m. (2, 3) s. n. 1. S. m. Plantă erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, păroase și cu flori galbene, folosită în medicină și la prepararea unor băuturi (Artemisia absinthium). ◊ Compuse: Pelin-alb (sau -mic) = plantă asemănătoare cu pelinul (1), cu frunze albe, păroase (.Artemisia austriaca). Pelin-de-mături = plantă erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S. n. Vin cu gust amărui, obținut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S. n. Băutură foarte amară, preparată din frunze de pelin (1) și folosită în scop curativ. — Din bg. pelin.