pejmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÉJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc (
Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare (
Amberboa odorata). – Din
magh. pézsma.pejmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)péjmă (péjme), s. f. – Scăișori (Centaurea suaveolens). –
Var. peșmă. Mag. pézsma, din
sl. pižma (Cihac, II, 250).
pejmă (Dicționaru limbii românești, 1939)péjmă și
péșmă f., pl.
e (ung.
pezsma, d. ceh. nsl. rus.
pižma, vgerm.
bisam, pisamo, ngerm.
bisam, lat.
bisamum, d. ebr.
bésem, siriac
besmo, parfum, pomadă).
Trans. Abriboĭ, spoitorĭ. V.
covrag.pejmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)péjmă s. f.,
g.-d. art. péjmei; pl. péjmepejmă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PEJMĂ, pejme, s. f. Numele a două specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate și cu frunze dințate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros plăcut de mosc
(Amberboa moschata), cealaltă cu flori galbene, plăcut mirositoare
(Amberboa adorata). — Din
magh. pezsma.