pedicuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEDICÚȚĂ, pedicuțe, s. f. (
Bot.) Brădișor (
2). –
Piedică +
suf. -uță.pedicuță (Dicționaru limbii românești, 1939)pedicúță f., pl.
e (d.
pedică). O plantă numită și
pedică și
cornișor. V.
cornișor.pedicuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pedicuță f. plantă cu al cării praf galben (numit
praful strigoilor) babele vrăjesc ca să iea mana vacilor, iar țăranul spală cu fiertura dintr'însa caii plini de râie
(Lycopodium clavatum). [Origină necunoscută].
pedicuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PEDICÚȚĂ, pedicuțe, s. f. (
Bot.) Brădișor
(2). —
Piedică +
suf. -uță.