pedicul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEDÍCUL, pedicule, s. n. (
Anat.) Parte îngustă sau formație specială (în formă de cordon) care conține artera, vena, nervul etc. unui organ, care servește ca suport sau care leagă un organ, o parte a corpului de restul organismului etc., peduncul (
1). – Din
fr. pédicule, lat. pediculus.pedicul (Dicționar de neologisme, 1986)PEDÍCUL s.n. 1. Formație anatomică alungită cu aspect de picior, care leagă două organe, două tumori etc.
2. (
Rar) Peduncul (
1) [în DN]. [< fr.
pédicule, cf. lat.
pediculus – picioruș].
pedicul (Marele dicționar de neologisme, 2000)PEDÍCUL s. n. 1. formație anatomică alungită cu aspect de picior, care leagă două organe, tumori etc.; peduncul (2). 2. cel de-al doilea segment al antenei insectelor. (< fr.
pédicule, lat.
pediculus)
pedicul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pedícul s. n.,
pl. pedículepedicul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PEDÍCUL, pedicule, s.n, (
Anat.) Formațiune anatomică alungită și strâmtă, care leagă un organ de restul organismului ori două părți ale aceluiași organ; peduncul
(2). — Din
fr. pédicule, lat. pediculus.