pedepsi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV.
1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi.
2. Tranz. și
refl. Fig. (
Înv. și
reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. – Din
ngr. epédepsa (
aor. al lui
pedévo).
pedepsi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pedepsí (pedepsésc, pedepsít), vb. –
1. (Înv.) A instrui, a disciplina, a educa, a forma. –
2. A condamna, a osîndi. –
3. (
Refl.) A se chinui, a se tortura, a suferi. –
Mr. pidipsescu, pidipsire, megl. pidipsés, pidipsiri „a munci”. Mgr. παιδεύω, aorist ἐπαίδεψα (Munu 44; Sandfeld 19),
cf. sb.,
cr. pèdepsati (
sec. XIV,
cf. Vasmer,
Gr., 113),
bg. pedepsvam „a pedepsi”; ipoteza este inutilă, fiindcă evoluția este normală;
cf. disciplinar și
v. fr. „chastiier” „a instrui”.
Der. pedeapsă (
var. pideapsă),
s. f. (osîndă;
înv., educație, instrucție),
cf. ngr. παίδευσις,
sl. pedepsija; pedepsie, s. f. (
Mold.) „epilepsie”, probabil din
sl. pedepsija (după Philippide,
Principii, 107, prin încrucișarea cu
epilepsie);
pedepsitor, adj. (care pedepsește).
pedepsi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pedepsí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pedepsésc, imperf. 3
sg. pedepseá; conj. prez. 3
să pedepseáscăpedepsi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PEDEPSÍ, pedepsesc, vb. IV.
1. Tranz. A aplica cuiva o pedeapsă pentru o greșeală sau o infracțiune săvârșită; a condamna, a osândi.
2. Tranz. și
refl. Fig. (
înv. și
reg.) A face să sufere sau a suferi chinuri fizice sau morale; a (se) chinui, a (se) tortura. — Din
ngr. epédepsa (
aor. al lui
pedévo).pedepsì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pedepsì v.
1. a înflige pedepse;
2. a se chinui. [Vechiu-rom.
pedepsi, a instrui («oameni
pedepsiți într’a noastră limbă», Biblia din 1688)].