pețitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, subst. 1. S. m. și
f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (
înv. și
pop.; la
m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊
Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea.
2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. –
Peți +
suf. -tor.pețitor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pețitor, pețitori s. m. (intl.) denunțător, trădător.
pețitor (Dicționaru limbii românești, 1939)pețitór, -oáre s. Persoană care pețește pentru altu.
pețitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pețitór s. m.,
pl. pețitóripețitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pețitor m.
1. cel ce pețește pentru sine;
2. mijlocitor de căsătorii.