pătuiac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul
1 (
5). [
Var.: (
reg.)
pătuiág s. n.] –
Pătui (
reg. „pătuț” <
pat1 +
suf. -ui) +
suf. -ac.