pătrunjel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (
Petroselinum hortense);
p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse:
pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (
Pimpinella saxifraga și
major);
pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (
Aethusa cynapium). – Din
lat. petroselinum.