pătrunjel - explicat in DEX

pătrunjel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

pătrunjel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pătrunjél (pătrunjéi), s. m. – Legumă rădăcinoasă (Apium petroselinum). Gr. πετροσέλινον, lat. petroselinum, prin intermediul sl. (ceh. petrzel sau din mag. petrezselyem (Cihac, II, 253; REW 6448; Tiktin). Der. din gr., încrucișat cu a pătrunde (Philippide, Principii, 107) nu e posibilă. Cf. și alb. pjetroseli, it. petrosello, prezzémolo, v. fr. petrosil (Rabelais, II, 6), fr. persil, sp. perejil.

pătrunjel (Dicționaru limbii românești, 1939)
pătrunjél (Munt. Mold. sud) și petrînjél (Mold.) m., pl. eĭ (ceh. petružel, ung. petrezselyem, it. petrosello, petrosillo, vfr. pedresil, nfr. persil, lat. petroselinum, care vine d. vgr. petrosélinon, d. pétros, pétra, peatră [!], și sélinon, țelină. V. țelină). O plantă umbeliferă foarte aromatică, originară din regiunea mediteraniană, cu rădăcina ca a morcovuluĭ, dar albă (petroselinum, sativum, ápium sativum saŭ carum petroselinum). Frunzele și rădăcina eĭ se întrebuințează ca condiment în bucătărie. – Și pătrînjel (Trans.), pitrinjel (Mold. nord) și petrinjel (Maram.).

pătrunjel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PĂTRUNJÉL (lat. petroselinum) s. m. Plantă legumicolă bienală din familia apiaceelor, cu rădăcină pivotantă, îngroșată, lungă de 12-30 cm și frunze penat-sectate ( Petroselinum hortense). Rădăcina conține apă, protide, hidrați de carbon, uleiuri volatile, calciu, fier, vitaminele A, B₂ etc., iar frunzele, uleiuri volatile, vitaminele A,B ₁, C, acid folic, săruri minerale etc. Cultivat încă din Antichitate de greci și romani, provine din p. sălbatic din regiunea mediteraneană. Este răspândit pe aproape toate continentele, fiind folosit în alimentație și industria farmaceutică. Rezistent la temperaturi scăzute, crește în România aproape în toate regiunile. Este considerat un aliment-medicament. Frunzele sunt folosite în alimentație la aromatizarea mâncărurilor, iar rădăcinile, alături de morcov, la prepararea mâncărurilor, salatelor. Întreaga plantă are întrebuințări în medicina umană și veterinară, tradițională și cultă, având proprietăți de stimulent și tonic al sistemului nervos, antirahitice, antiastmatice, anticanceroase, antifebrile, expectorante, vermifuge, vitaminizante etc. Are numeroase utilizări în industrie ca materie primă pentru aromatizarea conservelor, în farmacie și cosmetică. ◊ Pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee, toxică din familia apiaceelor, asemănătoare cu pătrunjelul, înalt de 150-200 cm, cu frunze penate, lucitoare și flori albe (Aethusa cynapium). ◊ Pătrunjel-de-câmp = plantă erbacee perenă, înaltă de 15-60 cm, ramificată mai mult la partea superioară, cu rădăcină pivotantă, ramificată, urât mirositoare (Pimpinella saxifraga). Răspândită în Europa, crește în fânețele umede, pășuni, tufărișuri, de la câmpie până în regiunea subalpină. Are întrebuințări în medicină ca diuretic, antibronșitic, în afecțiuni renale, ca expectorant, bactericid, antiinflamator etc. Uleiul volatil conținut de rădăcină este folosit la prepararea unor băuturi alcoolice.

pătrunjel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pătrunjél (pă-trun-) s. m., pl. pătrunjéi, art. pătrunjéii

pătrunjel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!pătrunjél-de-cấmp (plantă) (pă-trun-) s. m., pl. pătrunjéi-de-cấmp, art. pătrunjéii-de-cấmp

pătrunjel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pătrunjel m. plantă leguminoasă întrebuințată în bucătărie ca condiment (Petroselinum sativum). [Ceh. PETRUJEL].

pătrunjel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum. hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-căinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). — Din lat. petroselinum.