patrimoniu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (
Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊
Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției.
2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală;
p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. – Din
lat. patrimonium, fr. patrimoine.patrimoniu (Dicționar de neologisme, 1986)PATRIMÓNIU s.n. Bunuri moștenite prin lege de la părinți; bunuri de familie. ♦ Bunurile, veniturile care aparțin unei persoane, unei colectivități, unui stat etc.; bun public. [Pron.
-niu. / < lat.
patrimonium, cf. fr.
patrimoine, it.
patrimonio].
patrimoniu (Marele dicționar de neologisme, 2000)PATRIMÓNIU s. n. 1. totalitatea drepturilor și a obligațiilor evaluabile în bani și a bunurilor materiale la care se referă acestea, care aparțin unei persoane fizice sau juridice. 2. bunuri moștenite prin lege de la părinți. ◊ totalitatea bunurilor care aparțin unei colectivități, unui stat etc.; bun public. ◊ bunuri spirituale care aparțin unui popor sau omenirii întregi. (< lat.
patrimonium, fr.
patrimoine, it.
patrimonio)
patrimoniu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)patrimóniu [
niu pron. niu]
(pa-tri-) s. n.,
art. patrimóniul; pl. patrimónii, art. patrimóniile (-ni-i-)patrimoniu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)patrimoniu n.
1. averea provenită dela părinți:
separațiune de
patrimoniu; 2. fig. ceeace aparține natural cuiva:
devotamentul e patrimoniul sufletelor alese.patrimoniu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PATRIMÓNIU, patrimonii, s. n. 1. (
Jur.) Totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun moștenit prin lege de la părinți (sau de la rude); avere părintească. ◊
Separație de patrimoniu = separare legală a bunurilor personale ale cuiva de bunurile moștenite sau a averii soțului de zestrea soției.
2. Totalitatea bunurilor care aparțin colectivității și sunt administrate de către organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care aparțin întregului popor (fiind transmise de la strămoși); moștenire culturală;
p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care aparțin omenirii întregi. —
Din lat. patrimonium, ff.
patrimoine.patrimoniŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*patrimóniŭ n. (lat.
patrimonium). Averea provenită de la tată saŭ de la mamă.
Fig. Ceĭa ce posezĭ în natură saŭ din ordinea lucrurilor, apanagiŭ:
vitejia, știința e patrimoniu acesteĭ familiĭ.