păstrător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. –
Păstra +
suf. -ător.