păstrător - explicat in DEX

păstrător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. – Păstra + suf. -ător.

păstrător (Dicționaru limbii românești, 1939)
păstrătór, -oáre adj. Care păstrează, care nu risipește, econom, strîngător. V. conservator.

păstrător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
păstrătór adj. m., pl. păstrătóri; f. sg. și pl. păstrătoáre

păstrător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păstrător a. și m. 1. care păstrează; 2. care economisește.

păstrător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂSTRĂTÓR, -OÁRE, păstrători, -oare, adj. Care păstrează (bine) ceva; care nu strică, nu risipește, nu pierde; econom. ♦ (Substantivat) Persoană, colectivitate etc. care păzește, care respectă ceva, care nu se abate de la legi, tradiții etc.; persoană care nu divulgă un secret, o taină. — Păstra + suf. -ător.