pasiune - explicat in DEX

pasiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PASIÚNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă și intelectuală deosebit de intensă și stabilă, manifestată ca o tendință care polarizează procesele psihice ale omului, determinându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanența acțiunii lor. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. 2. Înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Dragoste puternică față de o persoană (de sex opus). 4. Tendință puternică și nestăpânită însoțită de o preocupare excesivă și obsedantă pentru satisfacerea unor dorințe (reprobabile); patimă, viciu. 5. (Concr.) Ceea ce constituie obiectul unei pasiuni (1-4). 6. Gen muzical înrudit cu oratoriul, dar al cărui text este întotdeauna inspirat din patimile evanghelice; bucată muzicală aparținând acestui gen. [Pr.: -si-u-] – Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.

pasiune (Dicționar de neologisme, 1986)
PASIÚNE s.f. 1. Sentiment foarte puternic, generat de o dorință arzătoare sau de o înclinare irezistibilă; patimă. ♦ Obiectul acestui sentiment. 2. Bucată muzicală religioasă, care are ca subiect povestirea patimilor lui Cristos. [Pron. -si-u-. / cf. fr. passion, it. passione, lat. passio].

pasiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PASIÚNE s. f. 1. afecțiune puternică și de durată pentru cineva sau ceva; patimă; manifestare a unui astfel de sentiment. ◊ obiectul acestei afecțiuni. 2. compoziție muzicală religioasă care are ca subiect povestirea patimilor lui Cristos. (< fr. passion, lat. passio, germ. Passion)

pasiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*pasiúne f. (lat. pássio, -ónis, d. pati, passus sum, a suferi. V. pățesc, patimă). Patimă, supliciŭ: pasiunea luĭ Iisus Hristos. Agitațiune a sufletuluĭ, ca ura, ĭubirea: a-țĭ domina pasiunile. Ĭubire foarte mare de ceva: a avea pasiunea științeĭ. Obĭectu acesteĭ pasiunĭ: știința e pasiunea luĭ. Parțialitate: a judeca cu pasiune. Fil. Impresiune asupra cuĭva (în opoz. cu acțiune).

pasiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pasiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. pasiúnii; pl. pasiúni

pasiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pasiune f. 1. mișcare sufletească: pasiunea binelui, a răului; 2. patimă, afecțiune foarte vie pentru ceva: pasiunea colecțiunilor; 3. obiectul acestei pasiuni: pictura e pasiunea lui; 4. prevențiune, parțialitate: a judeca cu pasiune; 5. Filoz. impresiune primită de un subiect, în opozițiune cu acțiunea. ║ f. 1. suferințele Mântuitorului; 2. narațiunea evangelică a Pasiunii; 3. fig. supliciu, martiriu.

pasiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PASIÚNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă deosebit de intensă și durabilă pentru cineva sau pentru ceva; dragoste foarte puternică; manifestare, exteriorizare a unui astfel de sentiment. ◊ Loc. adv. Cu pasiune = înflăcărat, entuziast; intens. ◊ Ceea ce constituie obiectul, cauza unui astfel de sentiment. 2. înclinație vie, însoțită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesia exercitată. ♦ Dorință, aspirație. 3. Viciu, patimă distrugătoare. 4. Compoziție muzicală bazată pe narațiunea evanghelică a patimilor Mântuitorului. [Pr.: -si-u-] — Din fr. passion, lat. passio, -onis, germ. Passion.