partitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARTITÚRĂ, partituri, s. f. Notație muzicală cuprinzând toate părțile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse încât să poată fi urmărite concomitent;
p. ext. compoziție muzicală; partițiune. – Din
it. partitura, germ. Partitur.partitură (Dicționar de neologisme, 1986)PARTITÚRĂ s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzând totalitatea notelor care se execută în același timp de către membrii unui ansamblu și care pot fi urmărite separat sau concomitent; (
p. ext.) compoziție muzicală. [< it.
partitura].
partitură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARTITÚRĂ s. f. text muzical distribuit pe partide vocale sau instrumentale, astfel încât să poată fi urmărit concomitent. ◊ compoziție muzicală. (< it.
partitura, germ.
Paritur)
partitură (Dicționaru limbii românești, 1939)*partitúră f., pl.
ĭ (it.
partitura).
Muz. Toate părțile uneĭ compozițiunĭ unite și puse unele după altele. – Rar
partițiune (fr.
partition, it.
partizione, lat.
partitio).
partitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)partitúră s. f.,
g.-d. art. partitúrii; pl. partitúripartitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARTITÚRĂ, partituri, s. f. Notație muzicală cuprinzând toate părțile vocilor sau ale instrumentelor, astfel dispuse încât să poată fi urmărite concomitent;
p. ext. compoziție muzicală; partițiune. — Din
it. partitura, germ. Partitur.