parodie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARODÍE, parodii, s. f. 1. Creație literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic.
2. Imitație neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. ♦
P. ext. Bătaie de joc. – Din
fr. parodie.parodie (Dicționar de neologisme, 1986)PARODÍE s.f. Imitație cu intenție de ridiculizare a unei opere literare serioase. ♦ (
P. ext.) Imitație nereușită, inferioară originalului. [Gen.
-iei. / < fr.
parodie, it.
parodia, cf. lat., gr.
parodia <
para – alături,
ode – cântec].
parodie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARODÍE s. f. 1. imitație a unei opere literare, cu scopul de a satiriza un autor sau de a realiza efecte comice pe o temă dată. ◊ (p. ext.) imitație nereușită, inferioară originalului. 2. (muz.) piesă cu caracter de glumă, în care se parafrazează una sau mai multe teme. (< fr.
parodie, lat., gr.
parodia)
parodie (Dicționaru limbii românești, 1939)*parodíe f. (vgr.
parodia, d.
pará, alăturĭ, și
odé, odă, cîntec. V.
come- și
trage-die, palinodie). Schimosirea uneĭ poeziĭ serioase.
Fig. Iron. Lucru prost (simulat orĭ nereușit):
o parodie de anchetă, de ospăț.parodie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PARODIE (‹
fr.; {s}
para1- +
gr. ode „cântec”)
s. f. 1. Scriere cu caracter umoristic sau satiric, constând într-o imitație caricaturală a unei opere literare sau muzicale, prin reluarea, în manieră comică, a temelor, a motivelor și a mijloacelor artistice specifice acesteia. Au scris
p. Aristofan, Cervantes, Rabelais, Fielding, iar în literatura română Caragiale, Topîrceanu,
M. Sorescu. Spiritul
p. și al pastișei este cultivat abundent de scriitori portmoderni, atenți la aventura limbajului artistic (R. Petrescu, M.H. Simionescu,
C. Olăreanu,
M. Cărtărescu).
V. și
pastișă. 2. Imitație persiflantă, caricaturală;
p. ext. imitație nereușită.
parodie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)parodíe s. f.,
art. parodía, g.-d. art. parodíei; pl. parodíi, art. parodíileparodie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)parodie f. imitațiune burlescă a unei opere serioase.
parodie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARODÍE, parodii, s.f
1. Creație literară în care se preiau temele, motivele și mijloacele artistice ale altei opere literare sau ale unui autor în scopul de a obține un efect satiric sau comic.
2. Imitație neizbutită, inferioară sau caricaturală a unui prototip, a unui original. ♦
P. ext. Bătaie de joc. — Din
fr. parodie.