parlamentar - explicat in DEX

parlamentar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PARLAMENTÁR¹, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

parlamentar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PARLAMENTÁR², -Ă, parlamentari, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ține de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

parlamentar (Dicționar de neologisme, 1986)
PARLAMENTÁR, -Ă adj. 1. Care aparține parlamentului, privitor la parlament, organizat pe baza unui parlament. 2. Potrivit uzanțelor admise în parlament. // s.m. Membru al parlamentului. [Cf. fr. parlementaire].

parlamentar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PARLAMENTÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la parlament. ♦ regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului. 2. potrivit uzanțelor admise în parlament. 3. referitor la acțiunea de a parlamenta. II. s. m. 1. membru al parlamentului. 2. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic. (< fr. parlementaire, it. parlamentario)

parlamentar (Dicționaru limbii românești, 1939)
*parlamentár, -ă adj. (fr. parlementaire). De parlament, al parlamentuluĭ: tradițĭunĭ parlamentare, regim parlamentar. Fig. Conform uzurilor parlamentare, convenient, politicos: cuvinte parlamentare. Propriŭ unuĭ parlamentar, unuĭ sol: steag parlamentar. Guvern parlamentar, aĭ căruĭ miniștri îs răspunzătorĭ înaintea parlamentuluĭ. S. m. Deputat orĭ senator: un parlamentar vechĭ. Sol, delegat trimes [!] la dușman ca să propună ceva orĭ să ducă un răspuns. Adv. În mod parlamentar, convenient: a vorbi parlamentar.

parlamentar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!parlamentár adj. m., s. m., pl. parlamentári; adj. f., s. f. parlamentáră, pl. parlamentáre

parlamentar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
parlamentar a. 1. ce ține de parlament: regim parlamentar; 2. fig. conform uzurilor parlamentare, convenabil: acest limbaj nu e parlamentar. ║ m. cel ce în timp de răsboiu se prezentă inimicului cu condițiuni de pace.

parlamentar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PARLAMENTÁR¹, -Ă, parlamentari, -e, adj., s. m. I. Adj. 1. Care ține de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanțelor din parlament; p. ext. care este de o politețe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S. m. Membru al unui parlament. — Din fr. parlementaire, it. parlementario.

parlamentar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PARLAMENTÁR², -Ă, parlamentari, -e, s. m. și f. adj. 1. S. m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ține de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlamentario.