parlagiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARLAGÍU, parlagii, s. m. Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din
tc. parlacı.parlagiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)parlagíu (parlagíi), – Măcelar (care tranșează carnea).
Tc. parlaci (Șeineanu, II, 283), din
par(a)lamak „a rupe în bucăți”.
parlagiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)parlagíu (
înv.)
s. m.,
art. parlagíul; pl. parlagíi, art. parlagíii (-gi-ii)parlagiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)parlagiu m. măcelar care spintecă vitele și taie ciosvârtele la zalhana:
plin de sânge ca un parlagiu ISP. [Turc. PARLADJY].
parlagiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARLAGÍU, parlagii, s. m. (
înv.) Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din
tc. parlaci.parlagiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)parlagíŭ și
parcealagiŭ m. (după Șăĭn., d. turc.
parlacý, derivat d.
parlamak, a toca, a hăcui, care totușĭ, la Ĭusuf, însemna „a străluci”). Forma
parcealagiŭ ar indica etim.
parcea, parcele, cum arată și turc.
parçagy, vînzător de bucățĭ de stofă, și
parçalamak, a îmbucăți).
Munt. Ajutor de măcelar, acela care spintecă vitele și le împarte în bucățĭ. V.
bocciŭ.