paraman (Dicționaru limbii românești, 1939)
*paramán și perimán n., pl. e (ngr. paramandýas, id.) O bucată de postav pe care e brodat: „Patimile Domnuluĭ Iisus Hristos le port eŭ” și pe care călugăriĭ o poartă pe spate supt [!] rasă cîte-va zile după ce intră în tagmă: a luat paramanu din mîna preutuluĭ [!] (Augustin Pop, CL. 1935, 2, 8).