paragogă - explicat in DEX

paragogă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. paragoge.

paragogă (Dicționar de neologisme, 1986)
PARAGÓGĂ s.f. Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (2). [< fr., gr. paragoge].

paragogă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PARAGÓGĂ s. f. adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (2). (< fr. paragoge)

paragogă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*paragógă f., pl. e (vgr. paragogé, derivațiune. V. sin-agogă, ped-agog). Gram. Adăugarea uneĭ litere saŭ silabe la sfîrșitul unuĭ cuvînt, ca am auzitără (Munt. vest) îld. am auzit.

paragogă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
paragógă (rar) s. f., g.-d. art. paragógei; pl. paragóge

paragogă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. — Din fr. paragoge.