paragogă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (
Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. – Din
fr. paragoge.paragogă (Dicționar de neologisme, 1986)PARAGÓGĂ s.f. Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (
2). [< fr., gr.
paragoge].
paragogă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARAGÓGĂ s. f. adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt; epiteză (2). (< fr.
paragoge)
paragogă (Dicționaru limbii românești, 1939)*paragógă f., pl.
e (vgr.
paragogé, derivațiune. V.
sin-agogă, ped-agog).
Gram. Adăugarea uneĭ litere saŭ silabe la sfîrșitul unuĭ cuvînt, ca
am auzitără (Munt. vest) îld.
am auzit.paragogă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)paragógă (rar)
s. f.,
g.-d. art. paragógei; pl. paragógeparagogă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PARAGÓGĂ, paragoge, s. f. (
Fon.; rar) Adăugare a unui sunet sau a unei silabe la sfârșitul unui cuvânt. — Din
fr. paragoge.