para (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARA1- Element de compunere care înseamnă:
a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive;
b) (
depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din
ngr. pará, fr. para-.para (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din
fr. para-.para (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊
Expr. A nu avea (
nici o)
para (
chioară) = a nu avea (nici) un ban.
Până într-o para sau
până la (
o)
para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc).
Nu face nici o para (
chioară sau
nici două parale) sau
nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic).
A face (pe cineva)
de două parale = a certa (aspru) (pe cineva).
A lua (pe cineva)
la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦
P. gener. Monedă (metalică).
2. (
Fam.; la
pl.) Bani;
p. ext. avere. ◊
Expr. Parale bune = bani mulți. (
Fam.)
A face parale = a fi valoros, de preț.
A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din
tc. para.para (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PARÁ4, parez, vb. I.
Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦
P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din
fr. parer.para (Dicționar de neologisme, 1986)PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it.
para-, cf. gr.
para – lângă, vecin].
para (Dicționar de neologisme, 1986)PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (
P. ext.) A face față, a evita. [< fr.
parer].
para (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr.
para-, cf.
gr. para, lângă)
para (Marele dicționar de neologisme, 2000)PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr.
parer)
para (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pará (parále), s. f. –
1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. –
2. Monedă divizionară
rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. –
3. Centimă. –
4. (
Pl.) Bani. –
Mr.,
megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din
per. parä, cf. ngr. παρᾶ,
alb.,
bg.,
sb. para. –
Der. părălește, adv. (în numerar);
părălet, s. n. (bănet);
părăleală, s. f. (extorcare, pagubă);
părăli, vb. (a jecmăni);
paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș);
părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).
para (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare:
legi, paralegi (Jipescu);
leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu).
Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.