papucă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAPÚCĂ s. m. (
Înv.) Bunic. [
Var.:
papúc s. m.] –
Cf. ngr. pappús.papucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)papúcă (-ci), s. m. – Bunic.
Ngr. παπποῦς (Tiktin). Cuvînt infantil,
înv.papucă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)papúcă (bunic) (
înv.)
s. m.,
g.-d. art. papúcăipapucă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PAPÚCĂ s. m. (
înv.) Bunic. [
Var.:
papuc s. m.] —
Cf. ngr. pappús.