papir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PAPÍR, papire, s. n. (
Reg.) Hârtie. ♦ Foaie de hârtie scrisă;
spec. scrisoare. – Din
germ. Papier, magh. papír.papir (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)papír,
papíre, s.n. (reg.)
1. hârtie; foaie de hârtie scrisă; scrisoare.
2. condică, registru.
3. (înv.) trestie din Egipt; papirus.
papir (Dicționaru limbii românești, 1939)*papír m. (lat.
papýrus, vgr.
pápyros. V.
papură, papetier). Un fel de rogoz din al căruĭ cotor vechiĭ Egiptenĭ scoteaŭ o scoarță care le servea ca hîrtie de scris. S. n., pl.
e și
urĭ. Foaĭe de scoarță de papir. Manuscript pe papir:
a descifra un papir. – Uniĭ zic
papirus, pl.
papirusurĭ. V.
ciperaceŭ.papir (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)papír, -e, s.n. –
1. Hârtie.
2. Scrisoare.
3. Registru.
4. Carton.
5. Mucava. – Din germ. Papier, magh. papír, papirós (MDA).
papir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)papír (foaie de hârtie scrisă) (
reg.)
s. n.,
pl. papírepapir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PAPÍR, papire, s. n. (
Reg.) Hârtie. ♦ Foaie de hârtie scrisă;
spec. scrisoare. — Din
germ. Papier, magh. papír.