panteist - explicat in DEX

panteist (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PANTEÍST, -Ă, panteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteistic. 2. S. m. și f. Adept al panteismului. – Din fr. panthéiste.

panteist (Dicționar de neologisme, 1986)
PANTEÍST adj. Referitor la panteism, propriu panteismului; panteistic. // s.m. și f. Adept al panteismului. [< fr. panthéiste].

panteist (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PANTEÍST adj., s. m. f. (adept) al panteismului; panteistic. (< fr. panthéiste)

panteist (Dicționaru limbii românești, 1939)
*panteíst, -ă s. (ca și panteizm [!]). Adept al panteizmuluĭ: panteiștiĭ germanĭ. Adj. Relativ la panteizm. – Uniĭ panteiștĭ îl consideră pe Dumnezeŭ ca sufletu lumiĭ, și lumea ca corpu luĭ (D-zeŭ e tot); alțiĭ privesc toate obĭectele naturiĭ ca neavând altă realitate de cît [!] chear [!] existența luĭ D-zeŭ (tot e D-zeŭ).

panteist (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
panteíst adj. m., s. m., pl. panteíști; adj. f., s. f. panteístă, pl. panteíste

panteist (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
panteist m. partizan al panteismului. ║ a. ce ține de panteism: doctrină panteistă.

panteist (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PANTEÍST, -Ă, panteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteistic. 2. S. m. și f. Adept al panteismului. — Din fr. panthéiste.